Producție de ambalaje din carton ondulat

Prin procesarea cartonului ondulat, Europa Express produce o gamă largă de ambalaje, în majoritate cutii și tăvi, accesorii de prezentare, display-ere etc., furnizate în mărimi și modele standard (conform clasificărilor internaționale FEFCO) sau în variante personalizate, realizate la cerere.

Cutii clasice

Sunt, de regulă, cutii colective, confecționate din plăci de carton ondulat de diferite tipuri, cu față albă sau natur. Dimensiunile sunt stabilite de către client sau, în funcție de destinație, ambalajul poate fi proiectat de către noi. În general, cutiile clasice sunt formate dintr-o piesă cu o articulație lipită sau capsată și au patru clape de închidere. Se poate asigura personalizarea prin imprimare în 1-5 culori. Se livrează pliate și sunt destinate ambalării unei game variate de produse din industria textilă, industria produselor alimentare, a băuturilor alcoolice și nealcoolice, materiale de construcții etc.


Cutii ștanțate

Sunt ambalaje complexe, confecționate prin ștanțarea plăcilor de carton ondulat de diferite tipuri, cu față albă sau natur, imprimate flexografic în 1-5 culori, putând avea încorporate în design dispozitive de închidere sau mânere. Sunt cuprinse aici cutiile telescopice (corp-capac, detașabile), cutii pentru pizza, tăvițe pentru produse de patiserie, lădițe pentru fructe și legume. Au o arie largă de utilizare, fiind destinate ambalării produselor alimentare, a băuturilor alcoolice, a obiectelor de uz casnic, încălțămintei etc.


Cutii cașerate

Sunt ambalaje atractive, obținute din plăci de carton ondulat de diferite tipuri, cașerate cu carton duplex sau dublu cretat imprimat în policromie. În general sunt cutii individuale, care asigură atât protecția produsului cât și o prezentare superioară a acestuia. Sunt frecvent utilizate în diferitele ramuri ale industriei alimentare, a băuturilor, în industria farmaceutică, a produselor electronice și electrocasnice etc.


Accesorii interioare

Acestea pot fi legate de designul cutiei (separatoare și steguri) și au rolul de a separa produsele în cutie sau se prezintă ca itemi separați: separatoare, tăvi sau colțare.

Call Now ButtonCONTACTEAZĂ-NE